inima

-Cum si-a imaginat sarutul?Ca atingerea catifelata a petalelor orhideei,ca spuma "rece si umeda" a unui rau ce se revarsa in mici cascade.Si imbratisarea?Un vartej iscat de vant care,fara a fi violent,te invaluie,te ameteste si te ia pe sus.
-Ce se va alege oare din acest suflet romantic ratacit pe cararile impanzite de ciulini ale unei vieti atat de diferite de cea descrisa in romane?Ce s-a ales din visele ei de iubire dupa ce s'a confruntat cu realitatea?S'au spart in cioburi fine ca globurile ce au vrut sa isi incerce elasticitatea in ziua cand l-a intalnit pe El.Cruda ironie a sortii...Banuia ea pe atunci,cand aplecata asupra covorului moale strangea aschiile argintii,ca numai peste cateva luni avea sa'si culeaga una cate una,cu un efort dureros,fasiile propriei sale inimi zdrentuite de-o amara dezamagire,incercand sa peticeasca un suflet,ce nu va mai fi niciodata acelasi.El-vaslind in fluviul involburat al realitatii cotidiene,ea-inotand printre acei pestisori cu solzi argintii ce se balacesc in marea intunecata a noptii...Doua firi atat de diferite incrucisandu-se pe "podul subred al hazardului",care,menit sa-i uneasca pret de o clipa,se va sfarama cu zgomot de stancile prapastiei ce-i desparte...